„Tu ai vrut copilul, tu plătești!”, așa arată "sprijinul" partenerului meu care nu și-a dorit al doilea copil

Credeam că un nou membru al familiei suplinește lipsa unuia care abia s-a ridicat la Ceruri...

Ca mamă, am simțit că acest copil trebuie să vină pe lume, chiar dacă nu eram pregătiți nici emoțional, și mai ales financiar pentru o asemenea veste. Înmormântările și pomenile consumă timp, bani și mai ales energie. Soțul meu este de nerecunoscut.

Am crezut că această veste îl va mai însenina puțin. Că această sarcină poate e un semn, un fel de lumină într-o perioadă prea întunecată. Dar el... el n-a văzut decât o altă responsabilitate. Mi-a spus din start că acest copil nu va aduce decât probleme.

Am aflat că sunt însărcinată la o lună și jumătate după înmormântare. Iar prima reacție a copilului meu a fost să se bucure. Soțul, în schimb, mi-a zis sec, dur și tranșant: „se mai poate să faci avort?”.

Mai mulți copii, mai multe certuri. Ce trebuie să faci pentru a păstra liniștea în casă?

Nu am făcut în viața mea și cu atât mai puțin nu aș face acum, când acest copil este poate ultimul pe care îl pot aduce pe lume, având în vedere vârsta pe care o am. Și nici nu aș putea trăi cu o asemenea vină... Așa că am refuzat din start ideea avortului.

„Poate că este modul tatălui tău de a reveni printre noi și de a avea grijă de familia noastră”, i-am zis eu încercând să salvez ce se mai putea salva. „Prostii...”, a răspuns el sec.

Am intrat deja în concediu maternal pentru că am o sarcină cu risc. Banii sunt acum în centrul atenției

Sarcina este una cu risc. Doctorul ginecolog mi-a spus clar că trebuie să intru în concediu maternal mai devreme. A fost greu să iau decizia, dar și mai greu a fost să-i spun lui. Din acel moment, parcă ceva s-a rupt. Știam că nu o să mai pot face treabă ca înainte, nu mai pot căra plasele de cumpărături, nu mai pot aduce la fel de mulți bani în casă.

Soțul a devenit de nerecunoscut, de parcă nu mai era omul care mă ținea de mână când aveam contracții false la primul copil. Acum s-a transformat în Hagi Tudose, în contabilul familiei care era mereu cu pixul în mână și îmi făcea calcule despre cât de puțin va fi indemnizația și cât de scump e fiecare lucru din casa asta.

Mami, lasă „garda” jos! Ce trebuie să-l lași pe cel mic să facă fără să-ți mai faci atâtea griji

Pentru prima dată, mi-a cerut să păstrez bonurile la tot ceea ce cumpăram. Nici vorbă de haine noi pentru copil! „Are deja tot ce îi trebuie de la Sebi! Și dacă e fată, ce? Se îmbracă cu ce are, parcă ar ști...”, acestea erau singurele discuții din familia noastră.

A ajuns să îi spună fiului nostru că mami nu mai are bani să îi cumpere chiar tot ce îi trebuie sau poftește că a avut „chef” să mai facă un copil. Bineînțeles că entuziasmul lui Sebi a mai scăzut între timp și își vede fratele sau sora ca pe un inamic/ă...

„Din banii tăi plătești utilitățile. Gaz, curent, apă, impozit. Și dacă îți mai rămâne ceva... fă-ți și tu de cap.”

Da, aceasta a fost ultima picătură, replica pe care soțul meu a spus-o sec, fără nicio urmă de empatie, când i-am zis că aș vrea să mai merg o dată la programare la unghii, să mi le scoată pe cele puse și să îmi fac o manichiură simplă, decentă.

A spus-o ca și cum eu aș sta acasă de plăcere, nu pentru că doctorul mi-a spus că e riscant să continui. Iar la salon m-aș fi dus de teamă să nu fiu pusă în situația să fac operație de cezariană, pentru că știu că nu m-ar accepta cu unghii false.

Descifrăm limbajul iubirii la copii! Moduri prin care cel mic îți arată că te iubește, în funcție de etapa lui de dezvoltare

Am plâns singură în baie. Nu îmi pare rău că trebuie să plătesc facturi, nu e prima dată, am făcut-o și o voi face în continuare. Dar omul cu care am mers la altar acum 10 ani nu m-a întrebat o dată dacă sunt bine, dacă mai pot, dacă mă doare ceva...

Acum stau în pat și încerc să îmi adun toate forțele să fac mâncare pentru ca el să își ia la locul de muncă. De fapt la locurile de muncă, pentru că a mai luat un job part time în care livrează mâncare și cumpărături, „să ne descurcăm decent”. 

Și bineîneles că îmi scoate zi de zi ochii pentru asta. Sincer, nu știu ce e mai greu: faptul că simt copilul mișcând în pântece și, în același timp, simt că partenerul meu se îndepărtează cu fiecare zi? Sau faptul că încep să mă întreb dacă am greșit că am vrut acest copil? În familia mea, care contribuțiile se măsoară în bani, nu în grijă, în facturi, și nu în îmbrățișări.